-Ajutor,ajutor! striga ea.
Se simtea disperata,pierduta,ranita si speriata.Tot ce vroia era o mana de ajutor.Se uita in jurul sau si observa ca pe strada GreenWood,unde se afla acum,erau o multime de oameni ce mergeau grabiti in toate directiile.Nimeni nu observase ca ea era la pamant.Toti treceau fara sa priveasca,ca si cum ea era doar o umbra ce trebuie ocolita.
-Ajutor,va rog!
Nimic.Nu intelegea ca toti erau doar niste straini.Familia sa,prietenii sai,erau niste straini cu totii.Nu puteau sa ii simta durerea,nu ii auzeau tipetele,nu ii vedeau lacrimile.Erau fericiti,nu le pasa ce se intamplase,iar ea isi dadu seama foarte bine de acest lucru.Lacrimile i-au stapanit ochii,facandu-i imposibil contactul vizual.Era complet singura,desi multe persoane spuneau ca o vor sustine.
Se ridica,dorind sa plece.Dar nu stia unde anume.Oriunde ar fi mers,tot aici se va intoarce.Nimeni nu o va primi,toti ii vor inchide usa in fata.
Niciodata nu ne putem baza pe nimeni.Ei ne vor parasi,pentru motive ridicole.Singura persoana ce poate schimba lucrurile esti tu insuti.Lacrimile,durerea,singuratatea sunt doar o pagina din cartea vietii.Trebuie sa trecem la cealalta pagina,chiar daca ne este foarte greu.Nu stim ce vom gasi acolo,poate un zambet,poate o lacrima,poate iubire,poate ura.Merita sa mergem mai departe pentru a descoperi.
Asta se hotari sa faca si ea.Isi lua lucrurile si se indrepta spre statia autobuzului ce mergea spre un orizont nou.Spera ca amintirile nu o puteau insoti.Acum ca terminase cu acei straini,era timpul sa intalneasca altii.
-La revedere,durere!N-ai fost o companie placuta!
Spuse ea in timp ce isi ocupa locul in autobuz.Acum,spre Nimeni!
imi place
RăspundețiȘtergerelike it hard <3 scriitoareo !
RăspundețiȘtergere